Șederea noastă în Puerto Cayo- prima experiență ca voluntari
Workaway
După 3 săptămîni pline de momente desebite, iată că șederea
noastră pe sălbatica plajă din Puerto Cayo (reg. Manabi) se apropie de final.
În primul rînd, voi reitera că întreaga experiență a fost
posibilă datorită serviciului de voluntariat intermediat de www.workaway.info. Aflaserăm de ceva timp
de posibilitatea de a presta activități în regim de voluntariat în schimbul
cazării gratuite în orice colț al lumii prin această platformă, însă inițial a
fost una dintre acele lucrui pe care zici că ai vrea să le faci dar știi prea
bine că cel mai probabil nu se va întîmpla. Așa vedeam lucrurile pe la
începutul anului. Ulterior, cînd am aflat că va urma să lucrez în Cuenca, Ecuador,
mi-am zis că ar trebui să forțez nota și să fac așa încît să profităm cît mai
mult de timpul pe care îl avem de petrecut în această țară minunată.
Și uite că oportunitatea de a deveni voluntari Workaway s-a
conturat mult prea clar și frumos încît să o ignorăm. Ne-am înscris pe
platformă și am început să ne căutăm gazde. Nu a fost prea greu să găsim o gazdă lejeră în acest sat pescăresc,
nici prea mare, nici prea mic, nici prea izolat, nici prea turistic, un ținut rural
autentic Ecuadorian cu “gringos” ( străini albi, preponderant Americani)
ici-colo, unde poți vedea balene inițiindu-și puii în tainele săriturii
și împroșcării apei oceanului Pacific.
Pare magic, nu?
Ei bine, deși adevărat, plaja din Puerto Cayo nu este tocmai
plaja exotică stereotipică. Încă din primele zile am dat peste destul de multe
animale eșuate pe țărm: o groază de pești (de toate formele, cu și fără dinți),
păsări și chiar broaște țestoase gigantice. Recunosc, am reacționat ca persoană
care cunoaște plaja doar din postura de turist și, da, mare mi-a fost mirarea
că poți găsi carcase pe plajă. Nu mi-a luat mult timp să realizez că acesta
este cursul firesc al lucrurilor: natura are nevoie de o perioadă de timp
pentru a avea grijă de rămășițele terestre ale diferitelor vietăți- asta dacă
nu intervine omul pentru a le arunca la gunoi pentru a-i scuti pe turiști de
vreo imagine neplăcută, fie ea una naturală.
Altfel, Oceanul Pacific pare tare agitat, cel puțin aici
datorită curenților puternici, cu valuri foarte puternice și mai mereu
prezente. Cu toate astea, bineînțeles că m-am bucurat de posibilitatea de a mă
scălda la 30 metri de casă (apropos, asta e prima oară cînd practic locuiesc
într-o casă pe plajă). După cum menționam anterior, aici pare că natura deține
controlul și, maestră fiind pe întreg teritoriul, trebuie să joci după regulile
dînsei. Astfel, am ieșit din apă în momentul în care oceanul s-a săturat de
prezența-mi (și mi-a trimis meduze pentru a mă anunța că mi-a expirat timpul de
îmbăiat), am învățat să fac duș exclusiv cu apă rece și, datorită înnoptării
văratice și răsăritului timpuriu, să îmi încep ziua pe la 6 și să cad într-un
somn adînc pe la 21-22.
În schimbul eforturilor mele de a renunța la toate
capriciile vieții la oraș învățate de lungul multor ani am fost răsplătită cu
posibilitatea unei diete sănătoase și diversificate (muuulte fructe exotice absolut
delicioase, legume proaspete, fructe de mare*, ș.a. ), cu ore de yoga pe nisip
cu oceanul și apusul (superb!) ca unici spectatori (aici trebuie să menționez
cooperarea eficientă și de succes dintre natură și minunatul meu soț care se
pare a fi și un minunat instructor de Bikram Yoga), cu liniște cît cuprinde
pentru sesiunile de lectură voluntară și mult apreciată și pentru multe alte
lucruri pe care probabil le voi aprecia și mai mult odată ce plecăm de aici. Ah,
da, se pare că am și luat de-a gata minunata excursie pe Isla de la Plata unde
am văzut și mai multe balene (foarte aproape de data asta), păsări exotice
precum pescărușul cu picioare albastre în habitat propriu și multe alte vietăți
fabuloase.
Una peste alta, pot conclude că a fost o experiență grozavă
și că prima noastră lună în Ecuador a fost de vis. Prin faptul că nu am scris
mai nimic despre lucrul depus în schimbul cazării se poate deduce doar că nu a
fost nimic meritoriu de menționat- logic ;).
Următorul articol va fi postat din Cuenca- un oraș care
promite mai mult decît am putea cere. Rămîne de văzut ce vom trăi pe pielea
noastră.
Pînă atunci, multă pace și liniște și sper că vă bucurați de
fiecare moment oriunde v-ați afla și orice viață ați ales a trăi.
Alina și Balazs.
No comments:
Post a Comment